Platforma online de schimbare a furnizorului de energie si gaze: anuntul zilei de la ANRE

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei tocmai a anuntat ca a lansat Platforma online de schimbare a furnizorului de energie electrica si de gaze
naturale la nivel national (POSF).
 
Adoptarea de catre ANRE a acestor masuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toti consumatorii implicati in procesul de schimbare a furnizorului de energie electrica si de gaze naturale, concomitent cu implementarea solutiei informatice intuitive si inovative POSF, conduc la derularea procesului tehnic de schimbare a furnizorului in 24 de ore, indeplinind astfel cerintele europene. Prin acest proiect, ANRE urmareste optimizarea proceselor operationale din piata de energie, in scopul diminuarii birocratiei si consolidarii concurentei prin reducerea duratei de schimbare a furnizorului in beneficiul consumatorului final”, a mai transmis ANRE. Te-ar putea interesa si: Seful E.ON Romania: Nu gasim energie in piata pentru 2023 si nu putem sa le spunem clientilor nostri ce pret vor plati anul viitor, mai ales la firme
In POSF sunt inregistrati: 77 de furnizori de energie electrica, 57 furnizori de gaze naturale, 25 de operatori de retea de energie electrica si 31 de operatori de retea de gaze naturale.
“Incepand cu data de 14.11.2022, operatorii de retea care au fost pregatiti din punctul de vedere al sistemelor informatice proprii, precum si din punctul de vedere al gradului de indeplinire a obligatiilor stabilite prin Regulamentul POSF in sarcina acestora, au inceput sa comunice in POSF, folosind metadatele aferente locurilor de consum, contractelor de retea prin mesajele specifice definite in standardul POSF. Aceste schimburi tehnice au functionat normal fara incidente. Echipa formata din reprezentanti ANRE si ai dezvoltatorului Metaminds-Connections ofera asistenta permanenta tuturor operatorilor.
 In continuare, operatorii de retea incarca in POSF datele aferente activitati proprii, iar furnizorii incarca in POSF atat datele aferente activitati proprii, cat si ofertele tip de furnizare in comparatorul de oferte integrat in POSF, motiv pentru care, la aceasta data, accesul consumatorilor la POSF este restrictionat. 
Subliniem ca imediat ce se stabilizeaza schimburile de mesaje tehnice intre operatori si furnizori si baza de date a POSF este incarcata, respectiv toti operatorii de retea si toti furnizorii de energie electrica si gaze naturale isi duc la indeplinire obligatiile stabilite in sarcina acestora in raport de POSF, ANRE va anunta oficial data de la care platforma poate fi utilizata de catre consumatorii finali”, a mai explicat ANRE.

Articol adaptat dupa manager.ro