Sistemul de raportare a stocurilor de medicamente va fi digitalizat. Investiția se ridică la peste 200.000 de euro
Ministerul Sănătății a anunțat că a început procedura pentru digitalizarea sistemului de raportare a stocurilor de medicamente, investiție care se ridică la peste 200.000 de euro, bani din PNRR.
Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, proiectul presupune crearea unei baze de date care va cuprinde toate informațiile referitoare la medicamentele comercializate în România, de la autorizarea acestora, până la eliberarea către pacienți.
“Tot în cadrul proiectului se va dezvolta un sistem integrat de management al medicamentelor autorizate de punere pe piața din România, care implică interoperabilitatea tuturor sistemelor informatice de la nivel național într-o soluție unică e-Sănătate”, transmite Ministerul Sănătății.
Printre obiectivele proiectului se numără identificarea nevoii reale de medicamente din România, elaborarea de politici și strategii în acest domeniu, interoperabilitatea bazelor de date privind medicamentele, dezvoltarea unui modul în cadrul SER necesar procesului de aprobare/corecție anuală a prețurilor la medicamente de uz uman și digitalizarea procesului de autorizare de către Ministerul Sănătății a unităților farmaceutice.
Investiția se ridică la peste 200.000 de euro, bani din PNRR, și se realizează în parteneriat cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România și Serviciul de Telecomunicații Speciale, potrivit Mediafax.
Articol adaptat dupa mediafac.ro (01.11.2023)
Ministerul Sănătății. Digitalizarea sistemului de raportare a stocurilor de medicamente. Read More »