Sanatate

Sistemul de raportare a stocurilor de medicamente va fi digitalizat. Investiția se ridică la peste 200.000 de euro

Ministerul Sănătății a anunțat că a început procedura pentru digitalizarea sistemului de raportare a stocurilor de medicamente, investiție care se ridică la peste 200.000 de euro, bani din PNRR.

Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, proiectul presupune crearea unei baze de date care va cuprinde toate informațiile referitoare la medicamentele comercializate în România, de la autorizarea acestora, până la eliberarea către pacienți.

“Tot în cadrul proiectului se va dezvolta un sistem integrat de management al medicamentelor autorizate de punere pe piața din România, care implică interoperabilitatea tuturor sistemelor informatice de la nivel național într-o soluție unică e-Sănătate”, transmite Ministerul Sănătății.

Printre obiectivele proiectului se numără identificarea nevoii reale de medicamente din România, elaborarea de politici și strategii în acest domeniu, interoperabilitatea bazelor de date privind medicamentele, dezvoltarea unui modul în cadrul SER necesar procesului de aprobare/corecție anuală a prețurilor la medicamente de uz uman și digitalizarea procesului de autorizare de către Ministerul Sănătății a unităților farmaceutice.

Investiția se ridică la peste 200.000 de euro, bani din PNRR, și se realizează în parteneriat cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România și Serviciul de Telecomunicații Speciale, potrivit Mediafax.

Articol adaptat dupa mediafac.ro (01.11.2023)

Ministerul Sănătății. Digitalizarea sistemului de raportare a stocurilor de medicamente. Read More »

Digitalizarea asigurarilor private de sănătate. Totul e electronic. Asigurari private de tip corporate.

Asigurările private de sănătate încep să câștige teren și la noi, în condițiile în care deficiențele sistemului public devin tot mai  vizibile. Ce presupune o astfel de asigurare și cum se deosebește de tradiționalele pachete de servicii medicale? Vine cu răspunsuri la Wall-Street Florentina Tomoiu, Expert Consultant Corporate Healthcare Signal Iduna, companie care este lider de piață în România în acest moment.

Ce trebuie să știe cei care vor să își facă o asigurare de sănătate privată în România? De ce acte, cereri, declarații pe proprie răspundere au nevoie? ”Românul trebuie să știe că n-are nevoie de nimic, are nevoie doar de decizie fermă să își dorească să fie asigurat și să împartă riscul ăsta de îmbolnăvire cu o instituție financiară cum este un asigurător”, spune Florentina Tomoiu. ”N-are nevoie în primul rând de vreun dosar cu șină, totul se întâmplă electronic. Suntem în era în care asigurătorul de sănătate este 100% digitalizat și atunci, atâta vreme cât ne îndreptăm către asigurător cu această solicitare, cu siguranță găsim o soluție potrivită pentru noi. ”

Piața a evoluat considerabil, deși în România asigurările private de sănătate au apărut foarte târziu față de alte țări, în 2007. Însă, în 2022 ”suntem într-un context fericit în care avem soluție cam pentru orice”, spune reprezentantul Signal Iduna, companie care în ultimii doi ani a fost lider în România, cu o cotă Cde piață depășind 28%.

Cum își pot face persoanele fizice o asigurare de sănătate

Lucrurile sunt ușor diferite în cazul persoanelor fizice, avertizează Florentina Tomoiu – în acest caz există o evaluare a riscului pe care îl preiei în asigurare. Însă în acest caz, problemele apar deoarece de cele mai multe ori, persoanele fizice caută să încheie o asigurare de sănătate atunci când a apărut deja riscul asigurabil – adică după ce s-au îmbolnăvit. Ca urmare, există un sistem de evaluare prin intermediul unui chestionar amplu, în urma căruia asigurătorul decide dacă poate prelua persoana respectivă.

”Există un chestionar destul de amplu, care se completează la distanță. Nu avem nevoie să ne întâlnim cu viitorul potențial asigurat sau să îl punem pe drumuri sau să ne trimită niște dosar. Este suficient să răspundă la o serie de de întrebări. În funcție de răspunsuri, asigurătorul decide dacă este o persoană asigurabilă sau nu. Dacă suntem dornici să împărțim riscul din timp de îmbolnăvire, cu siguranță o să găsim o variantă de de poliță individuală care să acopere atât servicii în România și de ce nu, și în afară.”

Cum funcționează asigurările corporate de sănătate

Pe de altă parte, în perspectiva corporate, lucrurile sunt extrem de simple, pentru că se găsește soluție pentru orice, spune Florentina Tomoiu. Polițele corporate preiau toate afecțiunile preexistente ale angajaților, inclusiv boli oncologice, și implicit noile riscuri potențiale de îmbolnăvire. Sunt integrate și servicii de telemedicină, care au luat avânt în pandemie – iar recenta au apărut și norme clare privind aplicarea lor.

Asigurătorii pot construi variante de planuri cu fiecare angajator în parte, pornind de la nevoile specifice – fiindcă o firmă de IT nu are aceleași nevoie ca o fabrică. În plus, modul în care se accesează serviciile acoperite de asigurarea privată de sănătate nu e bătut în cuie: se poate face prin decontare directă, prin rambursarea costurilor sau prin cardul preplătit Easy Pay.

Pentru companiile mici, există pachete predefinite cu module care pot foarte ușor să fie alese și atașate poliței. Practic, este ca un self-service, adaugi în coș tot ce dorești pentru angajați. De asemenea, Signal Iduna preia și rolul de informare a angajaților.

”Toată comunicarea se face între asigurător și beneficiarul direct, pe mai multe canale”, spune Florentina Tomoiu. ”Substituie practic HR, fiindcă și o companie mare, chiar dacă are un departament HR, vă dați seama ce ar însemna ca 1.000 sau 5.000 de angajați să vină să te întrebe «și eu acuma, dacă mă doare mâna stângă, ce fac, unde pot să mă duc?» Ar fi imposibil de gestionat.”

Articol adaptat dupa wall-street.ro (01.12.2022)

Digitalizarea asigurarilor private de sănătate. Totul se desfasoara electronic. Read More »